Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,
Pe-acest pământ îmbătrânit şi rău...
Eu cred că Solomon avea dreptate:
Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,
Când n-au la temelia lor pe Dumnezeu.

Da, toate sunt numai deşertăciune
Şi goană după vânt, cu gust amar...
Oricât de nobile, oricât de bune,
Da, toate sunt numai deşertăciune,
Când le aşezi pe-al cerului cântar.

Cândva te căţărai spre culmea vieţii,
Erai plin de elan şi fericit...
Cu capul plin de roua dimineţii,
Cândva te căţărai spre culmea vieţii,
Acum cobori şi totul e sfârşit...

Şi nu vezi decât capătul de drum,
Şi, stinse, visele copilăriei...
Ţi-s ochii, parcă-nvăluiţi de fum,
Şi nu vezi decât capătul de drum,
De nu ai perspectiva veşniciei.

De nu-i nici o speranţă mai departe,
Ce mai contează că eşti bun sau rău?
Eu cred că Solomon avea dreptate:
Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate
De nu trăieşte-n tine Dumnezeu!